Teleportare dus-întors la Final Frontier 2015

 

Recunosc, nu prea aveam habar ce este Final Frontier. Târg de carte? Întâlnire informală a fandomului? Prilej de socializare între simpatizații genului SF&F ?  Câte un pic din fiecare, mi s-a răspuns la aceste întrebări. Plus enigmaticul ”vino să vezi și o să-ți placă”. Post-factum, recunosc că așa s-a și întâmplat.

Oamenii. Am reîntâlnit prieteni vechi, scriitori și cititori de literatură science fiction. Știți voi, genul acela de oameni cu diode electroluminiscente în priviri. Deși majoritatea s-au născut înainte ca LED-urile să apară pe piață.
Pe lângă aceștia, am avut onoarea să fac cunoștință cu sefiști remarcabili, scriitori cu vechime și succes în breaslă, dar și cu tineri pasionați – creatori și/sau devoratori de literatură – de care auzisem dar nu apucasem încă să-i întâlnesc.
Ce mi-a plăcut cel mai mult este că toți participanții au lăsat armamentul din dotare la intrarea în incinta FF. Puteai vedea lângă ușă mormane de dezintegratoare, pistoale ionice, săbii laser, grenade cu plasmă. Dar înăuntru, pace și voie bună. Puteai vedea stând la aceiași masă oameni care în mediul virtual aruncă flăcări unul împotriva celuilalt.  Acesta este un semn bun. În fața pericolului cel mai mare care pândește SF-ul românesc, nu mai pot exista grupuri de interese, ci doar o puternică alianță.

Locul. Nu am mai pășit într-un club de gameri de ani de zile. Poate de zeci de ani de zile. Dar a fost acceptabil, Nexus Club a oferit condiții decente pentru organizarea evenimentului. Mulțumim de găzduire.

Evenimentele. Au fost destule. Prezentări de carte, discuții despre starea și perspectivele anticipației românești, momente de bilanț și de anunțare a evenimentelor viitoare. Din spusele vorbitorilor, se anunță vremuri interesante.
Sus la etaj, editurile și-au amenajat standuri de prezentare a cărților de profil. Nemira și-a etalat încă o dată colecția impresionantă de cărți SF&F, inclusiv noile apariții din Nautilus, ”îmbrăcate” în grafică nouă. Acești oameni au tot respectul meu.
Remarcabilă este și apariția Editurii Crux, căreia îi urez să aibă viață lungă și cât mai multe cărți de succes în portofoliu.
Ultima pe care am remarcat-o, dar nu cea din urmă, editura Millenium. Mulțumim pentru noul număr al revistei Galileo, am citit lucruri interesante în cuprinsul ei. Consider binevenită și republicarea cărții ”Sharia” a Roxanei Brânceanu, o lectură interesantă ce merită să poposească din nou pe rafturile librăriilor.

Ideile. S-a discutat mult pe marginea problemelor care afectează fandomul autohton. Au fost abordări ”la baionetă” ca cea a lui Liviu Surugiu (”de ce nu se publică autorii români?”) dar și discuții ample, care de cele mai multe ori nu au dus către rezultate palpabile.

Final Frontier a trecut, problemele au rămas mai mult sau mai puțin aceleași. Autorii români de science fiction stau pe raft, cititorii trec pe lângâ ei strâmbând din nas. Editurile își asumă din ce în ce mai rar riscul publicării numelor românești, ceea ce îi împinge pe autorii autohtoni cu un pas mai aproape de genunea non-existenței literare.

Sunt prea mic și neavizat pentru a propune soluții. Dar sper ca cineva acolo sus, unul din împărații SF&F-ului mioritic să vină cu soluția salvatoare.

Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.