De ce să citim ”Ceasul Fantasmelor”?

Despre Oliviu Crâznic am auzit vorbindu-se adeseori. Numai de bine. Dar, recunosc cu sinceritate, am amânat sine die momentul în care urma să citesc din scrierile lui. Goticul presupune un amalgam de romantism și horror, pe care nu eram pregătit să-l consum. Dar simpatia și respectul pentru autor rămâneau de actualitate, ba chiar aveau să crească în intensitate, atunci când am avut ocazia să-l cunosc personal și să schimbăm câteva vorbe.
Săptămâna trecută discutam cu alte persoane pentru care am un respect deosebit: cei de la editura recent apărută pe piață, Crux Publishing.  Acești ”nebuni frumoși” ai pieței editoriale românești au un curaj ieșit din comun: se ambiționează să susțină cu fervoare autorii români contemporani, publicându-i și promovându-i mai abitir decât o fac editurile cu ștaif și vechime în breaslă.
 ”Ce-ar fi să citești primele pagini din volumul lui Oliviu Crâznic? Apoi, dacă vei dori să continui lectura, să scrii pe blog ce motive ai avea să faci acest lucru?”

Provocarea lansată de Andreea Sterea, reprezentanta editurii mai sus amintite, a lovit cu precizia unei săgeți trase din pădurile de lângă Nottingham. Mi-am dat seama că sosise clipa, nu exista niciun cireș în preajmă, după care să pot să mă ascund.
 
”E clar, mi-a sunat ceasul… Ceasul fantasmelor”, mi-am spus.  
Precaut din fire, am început lectura primei povestiri din volumul amintit la ceas de amiază, când soarele era încă sus pe cer. Eram hotărât să nu împart tihna somnului de noapte cu vârcolacii gotici.
Aveam să descopăr, cu vădită uluială, o scriitură îngrijită și echilibrată, pusă în slujba unui romantism
care e gata să transceadă limitele realității, dincolo de linia subțire ce separă murirea de nemurire.
 
Voi încerca să expun analitic motivele pentru care abia aștept să citesc mai departe volumul:
 

1. ­Povestitorul Oliviu Crâznic, coerent în scrierile sale.

Am să vă fac o destăinuire: nu sunt de acord cu termenul de scriitor acordat autorilor. Este revoltător de incomplet! Scriitor poate fi orice grafoman care preia din DEX sinonimele cele mai lungi sau mai greu de pronunțat și le expune pe hârtie, în slujba unor fraze alambicate și imposibil de descifrat. Ar trebui să găsim un nou termen pentru autorii înzestrați cu har. Aici e vorba de cei care dincolo de scriitura îngrijită, au o poveste de spus. Fără o poveste captivantă, scrierea este la fel de atractivă ca și berea fără alcool sau cafeaua fără suflet (fără cofeină, ați ghicit!).
Oliviu Crâznic are har de povestitor. Nu trebuie să parcurgi multe rânduri ca să pricepi asta. Acțiunea se îmbină cu descrierile cursive, totul capătă sens și predispune la continuarea lecturii.

 

2. Îmbinarea contrastelor.

Binele și răul, raiul și iadul, yin și yang … spuneți-i cum vreți. Echilibrul între elementele opuse este obligatoriu pentru credibilitatea mesajului. Am întâlnit în prea-scurtul fragment confruntări între dragoste și ură, căldură și frig, alb și negru, viață și moarte… superb, maestre. M-ai dat gata.

 

3. Motivația personajelor.

Începând cu insațietatea lupilor altfel, continuând cu aviditatea cărăușului și a fierarului, culminând cu setea de răzbunare a personajului principal… totul se bazează pe motivații firești, evidente.

 

4. Atmosfera descrisă detaliat, verosimil.

Strigătul răguşit, sever al cărăuşului, adresat bidiviilor împreună cu o plesnitură cumplită din bici, mi-a frânt instantaneu cugetarea. Amândoi armăsarii au nechezat pe voce de groază, muşcând cu potcoavele poleiul crăpat care acoperea acolo roca.

 

Acum înțelegeți ce vreau să spun? Da? Mai vreți? Cumpărați cartea și citiți-o! De pe site-ul editurii, transportul e din partea casei!
http://cruxed.ro/product/ceasul-fantasmelor/        

 
Și nu uitați, dragi prieteni, rămâne cum am stabilit:

Citiți autori români contemporani!

 
[fbls url="http://nicdobre.ro/2015/06/ceasul-fantasmelor/" width="375"]
Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *