Un nou început

2015Luna  septembrie marchează începutul unui nou an, în multe domenii: avem un nou an școlar, un nou an bisericesc, din câte știu și evreii își sărbătoresc noul an tot în septembrie.

În 2015, a noua lună din calendar aduce și un nou început al fandomului românesc. Fericitul eveniment va avea loc treptat, pe durata a 3 zile, începând cu 18.09, la Suceava. Ați ghicit, e vorba de Romcon, oportunitatea unui restart de sistem pentru iubitorii de ficțiune speculativă din România. 

Haideți cu noi la Suceava! Să lăsăm deoparte animozitățile, reticențele și gândurile urâte. Suntem datori SF-ului românesc să fim împreună, fie și numai pentru o poză de grup și un schimb de cărți de vizită.

Să încercăm să privim necesitatea paricipării la Romcon dintr-o perspectivă… cosmică. 

Universul este clădit pe principii care transcend puterea noastră de înțelegere, nu-i așa? Încercăm, pe căi științifice sau religioase să formulăm diverse teorii, dar deocamdată suntem departe de adevăr. Dar nu ne putem plănge. Din punct de vedere cosmic, trăim într-un sistem echilibrat și avem o poziție al naibii de privilegiată.

Cum ar fi fost dacă elementele din tabloul periodic ar fi fost create după chipul și asemănarea fandomului românesc?

Hidrogenul ar fi spus, probabil: ”Eu nu mă duc pe Pământ dacă acolo merge și Carbonul. Sunt binecunoscut în tot Universul, nu mă cobor la nivelul lui.”

Oxigenul: ”Cine organizează atmosfera? Azotul? Încrezutul ăla care-și dă aere tot timpul? Va fi un eșec total, nu mă implic. Prefer să stau departe de planeta asta.”

Din fericire, existăm pe această minunată planetă, pe care avem un echilibru demn de admirat și urmat ca exemplu. Gândiți-vă numai la atomii de oxigen, cât de mult le place acestora să umble în tandem, nestingheriți de alte elemente. Dar au ”știut” să facă un compromis optim, acceptând oferta hidrogenului. Un atom singurel de oxigen, în tovărășia a doi atomi de hidrogen. Rezultatul? În această formulă, stăpânesc 70% din suprafața planetei.

Înțelegeți ideea? Nu contează cine și câte premii ia, prin ce mecanisme mai mult sau mai puțin obiective le obține. De fapt contează și asta, dar în plan secund. Obiectivul principal ar trebui să fie realizarea unui consens, chiar și bazat pe compromisuri, pentru a genera efecte în două direcții: să ajungem să contăm în plan european, și să avem certitudinea că nepoții noștri vor citi cu mândrie Dănuț Ungureanu sau Liviu Radu. Nu temători, ascunzând cartea între coperțile unui Philip K. Dick.

 

P.S. Mulțumesc lui Liviu Surugiu pentru îndemnul de a scrie acest articol și pentru apreciere. 

P.P.S. Din câte am înțeles, la Suceava vor ființa și vestitele cenacluri de noapte. Voi, cei îndărătnici care nu veți veni, vă expuneți unor crize nocturne de sughițuri. Să nu ziceți că nu ați fost avertizați… wink 

 

 

Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

5 răspunsuri la Un nou început

  1. John Dobro spune:

    Un "like" si mai mare! 🙂 

  2. John Dobro spune:

    Sigur! Trebuie sa dau mana in premiera cu o gramada de lume. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *