Orient Express

Îşi aranjează cu grijă vestonul, apoi îşi pune cascheta pe cap. Iese din birou, inspirând cu nesaţ aerul curat al dimineţii. Soarele îşi face apariţia la linia orizontului, împrăştiind lumină şi căldură peste peisajul încă adormit.

Pe la tâmple, firele argintii care nu au putut fi ascunse de caschetă trădează vârsta, mai apropiată de vremea pensionării decât de tinereţe. Cine-l vede ar putea trage concluzia că lucrează pentru CFR de-o viaţă, dar s-ar înşela. S-a angajat ca impiegat de mişcare cu doar câţiva ani în urmă, când şi-a dat seama că pasiunea pentru trenuri nu e un moft şi că trebuie să fie mai aproape de ele.

Priveşte în depărtare, acolo unde liniile de cale ferată par a se uni. Luminile puternice, neestompate de clarobscurul dimineţii, anunţă iminenta sosire a trenului pe care îl aşteaptă. Îşi ocupă locul la capătul peronului, urmând să adreseze salutul regulamentar.

Prin vibraţia lor din ce în ce mai puternică, şinele de cale ferată anunţă apariţia colosului de metal. Un ţignal strident sfâşie tăcerea, anunţând trecerea în mare viteză a garniturii Orient Express prin gara de provincie.

După locomotiva maiestuoasă, trec unul după altul vagoanele elegante, cu geamuri luminate din spatele cărora zeci de călători privesc peisajul încântător pentru unii, dezolant pentru alţii. Într-o goană nebună spre marile oraşe, trenul se face nevăzut, lăsând în urmă luminile roşii de la capătul ultimului vagon.

La câţiva metri de impiegat, un puşti cu părul vâlvoi îmbrăcat simplu, ca la ţară, încă face cu mâna în direcţia trenului ajuns deja departe. Cei de-o vârstă cu el încă dorm, dar el a venit în gară pentru a vedea minunea: trenul sclipitor care trece o dată pe an.

— Ia zi, ţâcă, ţi-a plăcut?

— Da, nene, e frumos. Şi străluceşte, parcă ar fi de aur!

— Poate-o fi, băiete. O să-mi spui dacă e sau nu aşa, când o să creşti mare şi o să călătoreşti cu el.

— Nenea, nu mai râde de mine! Sunt prea sărac ca să mă plimb cu expresu’ ! spune puştiul îmbufnat.

— Eşti mai bogat decât îţi închipui, puştiule. Ai să vezi, într-o zi vei călători cu Orient Express şi îmi vei face cu mâna, când vei trece prin gara noastră.

 

*

*             *

Am fost întrebat de prieteni dragi dacă a fost obositoare toată tevatura asta cu pregătirea fetivalului AntareSFest. Vă mulţumesc pentru grija purtată, coafura rezistă! 🙂

                Nici vorbă de oboseală; multă bucurie, îngrijorare pe alocuri atunci când şirul evenimentelor a devenit "self-aware" şi s-a răzvrătit împotriva organizatorilor… chesti d-astea, banale, dar nu oboseală. Dimpotrivă, dintr-o anumită perspectivă parcă s-au încărcat nişte acumulatori. Nu am ştiut cum să vă explic mai bine senzaţiile trăite pe perioada desfăşurării evenimentului. De aceea am însăilat povestioara de mai sus. Aţi ghicit, eu sunt impiegatul; gaşca de nebuni frumoşi care ne-au bucurat cu prezenţa lor sunt Orient Expresul sefeului românesc. Strălucitori prin camaranderia pe care şi-o poartă de ani buni, maiestuoşi prin gândire şi deschidere către viitor, către lumea mai bună pe care o putem construi împreună.

Dragi participanţi, vă mulţumesc din suflet pentru atmosfera pe care aţi creat-o la AntareSFest 2017. Sunteţi grozavi, mă bucur şi mă simt onorat să am asemenea prieteni. Vă invit să avem, împreună, mare grijă de copiii care stau pe margine şi ne privesc, făcându-ne timid cu mâna. Trebuie să convingem pe cât mai mulţi dintre ei că pot fi călători spre alte zări, nu doar simpli spectatori.

Voi agăţa în cui vestonul de impiegat, mă voi îmbrăca cu haine bune şi voi urca la bordul trenului care duce la Sci+Fi Fest, Biblioteca Naţională. Poftiţi în vagoane!

Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *