„Problema celor trei corpuri” versus „Epoca inocenţei”

Am citit recent două cărţi care au anumite lucruri în comun. Au apărut la aceeaşi editură (Nemira), în aceeaşi colecţie (Nautilus) şi asemănări pe linia narativă: în viitorul nu foarte îndepărtat civilizaţia terestră urmează să fie vizitată de o civilizaţie extraterestră potenţial periculoasă pentru supravieţuirea noastră ca specie. În ambele volume un grup restrâns de oameni, membri ai unei elite ştiinţifice şi/sau politice ştiu despre acest lucru şi se feresc să-l facă public. Straniu, în ambele situaţii câţiva oameni de ştiinţă din China se află în „prima linie” a identificării civilizaţiilor respective.

Una dintre cărţi este scrisă de Liu Cixin (The three-body problem, ediţia tradusă în limba română Problema celor trei corpuri).  Cealaltă e scrisă de Adrian Mihălţianu (Earth XXI: Age of Innocence, apărută mai întâi în engleză, apoi în limba română (!) Epoca Inocenţei).

Voi expune impresiile de lectură în mod comparativ, în funcţie de diferite criterii.

  • Inovaţiile ştiinţifice aferente firului narativ uimesc la Liu Cixin prin amploare, consistenţă şi naturaleţea cu care sunt enunţate. Pornind de la o problemă reală din domeniul fizicii (aproximarea traiectoriilor a trei corpuri cereşti care interacţionează reciproc prin forţe definite de legea atracţiei universale), autorul merge mai departe şi dezvoltă conceptul, descriind metode inedite de căutare a soluţiei. Din punctul meu de vedere, speculaţiile ştiinţifice din „Problema celor trei corpuri” reprezintă punctul forte al cărţii, chiar dacă pe ici pe colo există şi scăpări: o undă radio unidirecţională trimisă către Soare este amplificată de acesta (excelentă idee, captivantă) şi redistribuită omnidirecţional (nu reflexie, nu dispersie, pur şi simplu împrăştiere amplificată în tot Universul… wtf?) . În „Epoca inocenţei”, autorul are o poziţionare „cuminte” faţă de speculaţiile ştiinţifice, evitând să navigheze în ape tulburi. Inclusiv nava extraterestră se deplasează cu maxim 0,5c – limita Edelstein de sustenabilitate a vieţii pasagerilor.

Punctaj: PCTC: 9/10, EI: 7/10.

 

  • Redactarea are anumite deficienţe la „Problema celor trei corpuri”. Am aflat cu surprindere la pagina 10 că poţi să „tragi” cu sabia, apoi am constatat că cineva (redactorul?) a făcut o înlocuire globală în text a literelor „oh” cu „o!”. Ceea ce poate fi un lucru bun strict în cazul interjecţiei respective, dar fiind înlocuire globală, strică şi alte cuvinte; de exemplu, avem peste tot „ho!ote” în loc de „hohote”. La cartea autorului român textul este mult mai îngrijit, probabil că Adrian Mihălţianu a aruncat o privire atentă peste manuscris înainte de a-şi exprima BT-ul.

Apreciez în mod deosebit editura Nemira pentru efortul de a publica numeroase traduceri SFF (fără de care am fi precum peştele pe uscat, să fim sinceri). De asemenea, admir profesionalismul de care dă dovadă editura Nemira în privinţa răspândirii tirajelor, în toate librăriile virtuale şi majoritatea librăriilor „clasice”. Dar cred că la calitatea redactării traducerilor ar trebui un pic ridicată ştacheta. Înapoi la nivelul la care am fost obişnuiţi.

Punctaj: PCTC: 6/10, EI: 9/10.

 

  • Plăcerea lecturii este mediocră la autorul chinez. Fără supărare, e o opinie personală de cititor care nu e literat de profesie. Salturile de la o epocă la alta, de la un personaj la altul sunt prea abrupte, acţiunea pare fragmentată uneori până la limita disconfortului lecturii. În schimb la autorul român am întâlnit o naturaleţe a descrierii acţiunii care mi-a amintit de Dan Brown. Ştiu, mulţi vor strâmba din nas la această comparaţie, dar pentru mine autorul cărţii Codul lui Da Vinci este un etalon atunci când vine vorba de descrierea desfăşurării unei acţiuni ample petrecută într-un interval scurt de timp. Şi tot la Mihălţianu am întâlnit întorsături de situaţie, trăiri, interacţiuni umane care lipsesc din „arsenalul” autorului chinez.

Cei care aţi citit ambele cărţi, hai să facem un mic test: vă amintiţi sfârşitul PCTC? Dar al EI? Quod erat demonstrandum.

Punctaj: PCTC: 6/10, EI: 9/10.

 

Trag linie şi adun, realizez că am o mare problemă. Nu chiar una de trei corpuri, dar pe aproape. Din punctul meu de vedere „Problema celor trei corpuri” merită 21 de puncte iar „Epoca inocenţei” merită 25 de puncte. Cu alte cuvinte mi-a plăcut mai mult cartea lui Adrian Mihălţianu, acest „Mr Nobody from the vaguely known land of Eastern Europe” decât cea a binecunoscutului Liu Cixin cu premiul Hugo în palmares.

Da. Ăsta e purul adevăr, legaţi-mă la stâlpul infamiei literare.

Hai să discutăm un pic traseul cărţii „Epoca inocenţei”. A fost scrisă mai întâi în limba engleză, publicată pe Amazon. Pentru asta, o adâncă plecăciune virtuală autorului. Cei care mă cunoaşteţi ştiţi că sunt un adept înfocat al autorilor autohtoni care îndrăznesc să facă paşi concreţi în vederea promovării externe.

Dar… există un mare DAR. Versiunea în engleză nu mai există pe amazon.com însă recenziile sunt aici: https://www.amazon.com/Earth-XXI-Innocence-Adrian-Mihaltianu-ebook/product-reviews/B00852Q4NC. Unii cititori îşi exprimă nemulţumiri legate de redactare („I wanted to like the book, but it is in need of a good edit.”)

Probabil că autorul şi-a asumat între timp acest duş rece. Din păcate traducerea din română în engleză (nu retroversiune, oameni buni, hai să nu mai folosim acest termen impropriu  unei scrieri exprimate iniţial în limba română) are multe capcane şi e foarte greu de făcut profesionist. La ora actuală, o cam face cu succes… neica NIMENI.

Ştiţi cum a ajuns „三体”să fie „The three body problem”, roman câştigător al premiului Hugo?

Cartea a apărut în limba chineză în 2008. S-a bucurat de succes la nivel naţional (adică tiraj de peste o jumătate de milion de exemplare!), apoi a fost tradusă în engleză de Ken Liu. Adică un vorbitor nativ de chineză şi engleză, la rândul lui câştigător de Nebula, Locus, Hugo…

Versiunea în limba engleză a fost publicată de Tor Books în 2014. Şase ani de muncă, perseverenţă şi aşteptare frustrantă. Dar a meritat cu prisosinţă.

Daţi-i lui Mihălţianu un Ken Liu mioritic, puterea de a lucra pe text la corecturi, înţelepciunea de a nu arde etape şi răbdarea de a bate la uşa a zeci de edituri străine & agenţi literari. Şi cine ştie, poate peste ani şi ani vom avea un autor român deţinător al premiului Hugo şi/sau Nebula. Potenţial există.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *